În cel de-al nouălea volum al seriei "Cavalerii Crucii", Andrei Breaban continuă pe linia tradițională a romanului istoric, amintind de stilul narativ al lui Sadoveanu, dar insuflând totodată un ritm alert. Autorul nu caută să reinventeze genul, ci mai degrabă îl îmbogățește printr-o cercetare minuțioasă a arhivelor, aducând la lumină informații inedite și conturând cu finețe atmosfera epocii. El reușește să stabilească legături subtile și surprinzătoare între evenimente și personaje.
Dincolo de forma literară specifică, esența romanului istoric gravitează în jurul unei idei centrale: tema puterii. Istoria însăși, cu conflictele și violența sa, nu este altceva decât o manifestare a puterii în trecut. Privind astfel lucrurile, Breaban explorează profunzimile psihologiei umane, sondând frământările interioare, obsesiile și angoasele personajelor în contextul luptei pentru putere. Această abordare ne permite să citim orice roman istoric și ca pe un roman politic, plasându-l într-o sferă de reflecție mai profundă și rezistând tentației comercializării superficiale. În acest fel, se poate recâștiga interesul noilor generații de cititori.
Textele din Ultimii Cruciați sunt ale istoricului și prozatorului, deopotrivă; istoricul adaugă romanelor sale din ciclul ștefanian - Visul Măriei Sale, Castelul de pe Nistru, Poarta Războiului Sfânt - noi informații din cele ”colbuite” cronici, de unde se vede că, pentru Andrei Breabăn, documentarea subiectului e continuă, e vie - detalii, scene, ipoteze, personaje, lumini și umbre din epocă, în vreme ce prozatorul regăsește portrete și povestiri pentru că, am mai spus-o, Andrei Breabăn excelează în aceste privințe. Ultimii cruciați sunt Ioan Românul sau Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare.
Ioan HOLBAN