Domnii paralele

În "Domnii Paralele", al doilea volum al seriei "Cavalerii Crucii", Ștefan cel Mare trece într-un plan secundar, fiind absent fizic din poveste după uciderea tatălui său. Cu toate acestea, el rămâne prezent în amintirile unor boieri și soldați care își evocă imaginea tânărului fiu al lui Bogdan, scăpat de masacrul de la Reuseni și refugiat la curtea lui Iancu de Hunedoara. Circulă zvonuri despre adolescentul marcat de moartea tatălui său, unii crezând că s-a retras la Muntele Athos, iar alții că a fost trimis de Iancu în vest pentru a învăța arta războiului.

Andrei Breaban continuă amplul său proiect epic, creând o imagine detaliată a Moldovei anilor 1450. Aceasta este o perioadă care încă resimte influența domniei glorioase a lui Alexandru cel Bun și a unei scurte perioade de stabilitate sub Bogdan Vodă, până la asasinarea sa de către fratele său, Petru Aron, într-o conspirație orchestrată de boierul Bratu. Acțiunea romanului se desfășoară în diverse locații importante ale epocii, precum Suceava, Bacău, Budapesta, Hunedoara, Constantinopol, Hotin și Camenița, extinzându-se chiar și în regiuni care astăzi fac parte din Prusia, Polonia și Slovacia. Astfel, Breaban realizează o frescă epică complexă a acelei perioade, într-o Europă marcată de căderea Bizanțului și îngrijorată de ascensiunea lui Mahomed al II-lea.

În afară de conținutul său istoric, romanul Domnii paralele se dorește a fi și o parodie a vremurilor pe care le trăim când, la fel ca în timpul lui Alexăndrel Vodă și Petru Aron, nimeni nu știe cine îi conduce, în țară domnind haosul și legea bunului plac, stare de lucruri de care mulți profită fără să fie trași la răspundere. Cu toate acestea, dincolo de paralelismul, mai degrabă de sorginte post-romantică, prin care poți apropia unele stări de lucruri, discursul românesc se plasează într-o descendență asumată a celor care ilustrat, cu decenii în urmă, romanul de evocare istorică.

Constantin DRAM